Actualizat: august 2026 · FD.STIL
Peste douăzeci de corpuri de iluminat au fost desenate și executate de noi folosind alamă masivă, pentru biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Săpânța. Lucrarea s-a desfășurat în etape, în intervalul 2021–2023, pas cu pas, pe măsură ce parohia s-a dezvoltat. Toate corpurile sunt piese noi, gândite, desenate și executate în atelierul nostru, nefiind vorba de o recondiționare sau de piese aduse din altă parte.
Pentru biserică, Parohia a venit cu o cerere aparent simplă, dar cu o rezolvare complicată, respectiv corpuri de iluminat pentru o biserică întreagă, în același limbaj, de la policandrul din mijlocul naosului până la felinarul din pridvor. Nu se cumpără dintr-un catalog, se desenează pentru clădirea aceea, astfel se conturează o colecție specifică spațiului, ce ține cont de deschideri, înălțimi și pictura prezentă care se întrezărește printre brațe.
Finisajul întregii lucrări este alamă Antic I: suprafață lustruită, patină uniformă și lac incolor peste ea. Același finisaj pe toate corpurile, ca să nu se vadă etapele.
Un policandru de acest tip nu se poate asambla din tuburi tăiate în lungime. Rozetele, coșul, capetele de braț, inelele traforate și fiecare piesă văzută este realizată separat, turnată, tăiată și pilită, apoi montată cu precizie pe schelet. De aici vin cele aproximativ 500 de repere ale unui singur corp central.
Cele două cununi de brațe, de 24 și de 12, sunt așezate la înălțimi diferite tocmai ca lumina să nu cadă compact. Cele patru becuri din coșul de la bază luminează în sus, spre trafor, și țin piesa vie și când restul e stins.
Alama masivă nu e o preferință de atelier, ci o condiție de durată: o piesă din tablă subțire se deformează la propria greutate și la căldura becurilor, iar în câțiva ani brațele nu mai stau în același plan. Un braț turnat rămâne fix pe poziția sa.
Tot din același motiv păstrăm matrițele și desenele de execuție, astfel că peste ani, în cazul în care se sparge un element, putem face altul identic — nu unul „asemănător”. Vezi cum lucrăm în atelier.
Săpânța are o istorie bogată, aceasta având o atestare documentară încă din 30 octombrie 1373. Vechea biserică, de lemn, a ars chiar în noaptea de Paști a anului 1880; aceasta a fost situată chiar pe locul celei de azi. Actuala biserică a fost ridicată între 1882 și 1886, din piatră și cărămidă, în timpul preotului Ioan Huba Junior; aceasta prezintă un singur turn care ține și loc de clopotniță. Hramul ei este Nașterea Maicii Domnului.
Pictura în frescă s-a făcut între 1962 și 1964 și a fost sfințită în octombrie 1966. Din 2007 biserica a intrat într-un program amplu de reabilitare, restaurare și consolidare, care i-a dat înfățișarea de azi.
Este biserica din mijlocul Cimitirului Vesel, înconjurată de crucile albastre pictate de Stan Ioan Pătraș și de urmașii lui, locul pentru care vin în Maramureș oameni din toată lumea.
Istoria bogată, fluxul constant al oamenilor, dar și modul de percepție a spațiului interior, care te îndeamnă să te uiți în sus, au fost caracteristici determinante ale spațiului, lucru care a stat la baza modului în care am privit și abordat lucrarea.
Lucrarea nu s-a făcut toată deodată, Parohia comandând etapă cu etapă, astfel că a fost de datoria noastră să ținem desenele, finisajele și proporțiile neschimbate de la o etapă la alta, motiv pentru care biserica arată azi ca și cum tot iluminatul ar aparține unei colecții unitare.
Facem policandre, candelabre, aplice, sfeșnice și felinare din alamă, gândite, desenate și realizate special pentru lăcașul dumneavoastră, dar ne ocupăm și de restaurarea corpurilor vechi, inclusiv a celor ieșite din alte ateliere. Putem lucra în etape, păstrând desenele ca pas cu pas totul să iasă identic.
Trimiteți-ne câteva fotografii din interior și înălțimile până la boltă. Revenim cu o propunere și cu o ofertă.
Candelabre stil Bizantin · Restaurare candelabre · Piese la comandă · Pentru arhitecți · Toate proiectele
Caută în colecții · 900 de modele, 14 stiluri